fulminant2  /-ànt/  ful|mi|nant  [AF]

  1. s.m. stecut di len cul cjâf fat di une sostance che e cjape fûc cul freâle, che si dopre par impiâla femine e lasse colâ te cinise il fulminant a pene impiât (Pieri Menis, Pascute); e cirì i fulminants a palpe, tornant a impiâ il mocul (Gianni Gregoricchio, Trê feminis)
    Sin. prospar2 , solfar
    Var. fuminant , furminant
    1. (fig.) in paragons o metaforis, in riferiment a cui che si inrabie a colp e ancje par motîfs di nuiea tocjâi chê frute, chel benedet om li, si impie come un fulminant (Anute Fabris, A passe la scalmane)
Proverbis:
  • cui che al ten cont di un fulminant nol vâl un fulminant