fronton /-tòn/ fron|ton [CO, TS]
-
s.m.
arch.
part alte di une façade di edifici, pal solit religjôs, in forme triangolâr:
une glesie cui pinacui sul fronton (Lelo Cjanton, Vît)
Sin. templâr - s.m. lastre di fier o di ghise che e pare il mûr li che al è un fogolâr o un cjaminet
- s.m. pâl insom di une spalere o di un filâr: il frêt che al capiteva di Unviar, al obleeva tanta puora zent a zî a cjoi cualchi branc di morâr o un fronton di cassia tan cualchi vigna (Nelso Tracanelli, Recuarts)