fronton  /-tòn/  fron|ton  [CO, TS]

  1. s.m. arch. part alte di une façade di edifici, pal solit religjôs, in forme triangolârune glesie cui pinacui sul fronton (Lelo Cjanton, Vît)
    Sin. templâr
  2. s.m. lastre di fier o di ghise che e pare il mûr li che al è un fogolâr o un cjaminet
  3. s.m. pâl insom di une spalere o di un filâril frêt che al capiteva di Unviar, al obleeva tanta puora zent a zî a cjoi cualchi branc di morâr o un fronton di cassia tan cualchi vigna (Nelso Tracanelli, Recuarts)
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl