floridure
/-ù-/
flo|ri|du|re
[CO]
-
s.f.
azion di florî e cundizion des plantis che a àn rosis:
[si à di butâ il solfar] dôs setemanis dopo de floridure (Giuseppe Ferdinando del Torre, Il contadinel. Lunari par l'an 1861)
Sin. floride
, florision
-
cuantitât di rosis:
butui che a si spalanchin sot i voi, ramaçs che a si vistissin di floridure (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini);
di colp e vierzè il barcon e metint fûr il so cjâf in mieç a dute chê floridure di canelats e di fucsiis (Pieri Menis, Sul agâr)
-
s.f.
cressite, prosperitât, bondance di cdn. o di alc:
un centri culturâl, cun scuelis di grande innomine e une vere floridure di scritôrs (Agnul di Spere, Bordèu/Bordeaux)
Sin. floride
, florision