floridure  /-ù-/  flo|ri|du|re  [CO]

  1. s.f. azion di florî e cundizion des plantis che a àn rosis[si à di butâ il solfar] dôs setemanis dopo de floridure (Giuseppe Ferdinando del Torre, Il contadinel. Lunari par l'an 1861)
    Sin. floride , florision
    1. cuantitât di rosisbutui che a si spalanchin sot i voi, ramaçs che a si vistissin di floridure (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini); di colp e vierzè il barcon e metint fûr il so cjâf in mieç a dute chê floridure di canelats e di fucsiis (Pieri Menis, Sul agâr)
  2. s.f. cressite, prosperitât, bondance di cdn. o di alcun centri culturâl, cun scuelis di grande innomine e une vere floridure di scritôrs (Agnul di Spere, Bordèu/Bordeaux)
    Sin. floride , florision
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl