federazion  /-òn/  fe|de|ra|zi|on  [AF]

  1. s.f. union politiche di stâts o teritoris, cuntune costituzion sole e un guvier sôl, ma cuntune grande autonomie di ogni teritori tal podê legjislatîf, esecutîf e judiziarila Olande e je nassude sui ultins dal '500 come federazion di stâts libars e ancjemò e conserve un ordenament autonomistic (Josef Marchet, Trê salts tal scûr: costituzion - republiche - autonomie)
    1. teritori che al è sot di chê union politichedoi grups che a vegnin de federazion Russe: i Zaman, espression de comunitât linguistiche bashkir, e i Ilmu che a rivin de Carelie (Erika Adami, Musiche di dute Europe)
  2. s.f. associazion di ents publics o privâts che a conservin une struture e une azion autonome, ma che a dan a un organisim comun funzions e podês, ancje cun iniz. maiusc. in denominazions uficiâlssingolâr al è che Felix Marchi nol ven nomenât nancje fra i cuindis gnûfs components dal Comitât de Federazion Provinciâl socialiste (Max Mauro, Felix Marchi e il sium dal furlan-furlan); Faidutti al determinà ancje la fondazion de casse rurâl a Caprive tal 1896 e la Federazion dai consorzis agricui dal Friûl tal 1899 (Venusia Dominici, Tun borc, il mont di îr)
    1. sede di chel organisimil miedi al fo clamât in federazion a spiegâ par ce reson che no si faseve mai viodi, tes fiestis nazionâls, in orbace e scufe nere (Pieri Menis, Il «comandatôr»)