fanfare /-fàre/ fan|fa|re [CO]
- s.f. bande musicâl di flâts e percussions, pal solit militâr: lis fuarcis a vevin presentadis lis armis, la fanfare e veve sunât nome par lui «Faccetta nera» e «Cara al sol» (Alan Brusini, Par stradis lungjis)
- s.f. (fig.) celebrazion o comunicazion pompose, esagjerade, ancje false: la Italie republicane e je rivade [...] cu la sô code di apuestui de cospirazion, di profetis da la unitât, di martars da la indipendence cu la fanfare dal Cuarantevot, cu la sô incurabile malatie des peraulis cence costrut (Josef Marchet, La cotule imblecade); e je partide la fanfare di chei che a vendin pôris e tristeriis par une cjadree in Consei Regjonâl (Igor Londero, Un blanc e un neri)