eri
/è-/
eri
[CO]
-
inter., s.m.
vôs par dî a un mus o a un mûl di lâ indenant:
e scriulant di gust al torne a dâi la vene [al mus] a dute fuarce cul baston. "Eri!" (Luigi Gortani, Il matescul di Cjabie);
il gno mus al si ferme intal mieç de strade e cul nâs par tiere al tache a nasâ e a ridi , a ridi e a nasâ, e jo eri, eri, vosavi, ma oh sì, nol voleve capî (Pieri Somede dai Marcs, Ursule)
Sin. ari
Cfr. gjee
, gjie
, îh
, gjâ
, ghie
-
inter., s.m.
in espression negativis, nuie, nissune peraule:
chel altri al cjape sù lis palanchis e cence nancje dî eri se moche (Arturo Feruglio, Viaç a Vignesie);
dilunc la strade no disevin eri (Alan Brusini, Gian Paolo Linda, I forescj)
Sin. ari