erbarûl er|ba|rûl [BF]
- s.m. cui che al cjape sù e che al vent jerbis che a curin: il speziâr al spietave l'erbarûl che i puartàs la cigude par fâ l'estrat (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
- s.m. cui che al vent jerbis, verduris: floche planchin la nêf pal cîl di plomp: no plui / vôs, no clamôrs di vite vegnin sù de citât, / no sberlâ di erbarole o strepetâ di cjar (Pieri Bonin, Neveade)