dotorâ  do|to|râ  [BF]

  1. v.tr. viôt indotorâ
  2. v.tr. mostrâ, a peraulis, grande competence, ancje cun presunzion e ancje cence savê tanto soi stuf di sintî a dotorâ (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
    Sin. braghessâ , safarâ