dissepulî
di|sse|pu|lî
[CO]
-
v.tr.
gjavâ di sot tiere o de tombe un cadavar
Var. dissapulî
, dissipilî
, dissepelî
-
v.tr.
gjavâ di sot tiere alc:
voi tal ort a dissepulî dôs cartufulis che soi rivade adore a platâ, cussì almancul si fasìn une mignestre (Raffaele Serafini, Altris contis di famee)
Sin. dissoterâ
-
v.tr.
(fig.)
tornâ a tirâ fûr alc che si podeve calcolâ muart, passât, finît, platât:
Ane e dissepulìs une storie che lui al veve ficjade insomp de sô cussience (Gianni Gregoricchio, Îr e doman)
