dispatussâ  dis|pa|tu|ssâ  [CO]

  1. v.tr. fâ cressi i poleçuts fin che a puedin dislontanâsi de cove e de clocje
    Sin. disclucî
  2. v.tr. fâ che cdn. al cressi e al sedi bon di rangjâsipo co lu veve ben dispatussât, / doi galups del paîs / e lu àn inzingherât / di menâlu pal mont. / Lui che al ere toront, / al acetà il partît (Pieri Çorut, Un secjemerindis)
    Sin. disclucî
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl