disgropadure  /-ù-/  dis|gro|pa|du|re  [BF]

  1. s.f. (ancje fig., ancje scherç.) azion di disgropâ, di disleâ, di disfâla setora che no si viôt [la muart] - apassamint de custions, cidinamint de lîts, disgropadura de matremonis (Zuan Batiste Donât, Testamint di barba Pisul Stentadiça, con la sentenzia del stalent sêr Prudentul Striçaleçs da Coder)
    Sin. disleadure , disfasiment