disdî dis|dî [CO]
- v.tr. dî o fâ il contrari di ce che si veve dit o prometût: si vin un fregul lusingâts che la Costituente e fos une cjosse avonde serie par rispietâ la legalitât dai siei procediments e par no disdî vuê ce che e à dit îr (Josef Marchet, Furlans autonomiscj platonics); l'inzen de bausie e la art dal dî e dal disdî (Maria Forte, Mabile la Lunghine)
- v.tr. dî il contrari di alc, dimostrâ che alc nol è vêr: a lui i è simpri puçade la idee di stâ a disdî dutis chês fandoniis (Alan Brusini, Un om dinigrât)
- v.tr. viôt disdetâ : disdî i ordenatîfs (Adriano Del Fabro, Lis lidrîs dal vin inte sfide de pandemie)