discret  /-èt/  dis|cret  [CO]

  1. adi. avonde bon, di cualitât, cuantitât e v.i. avonde buinee je stade une sconfite pai laburiscj, une disfate pai antieuropeiscj dal UKIP e un sucès discret dai Conservadôrs, che a àn vuadagnât alc ancje in Gales e in Scozie (Marc Stolf, Lis dôs musis di Macron: «menace» liberiste e amì des lenghis minorizadis)
    1. avonde convenienta di un presi discret / varês sîs cuadris par furnî un tinel, / ducj di diviars sogjet (Pieri Çorut, Il Strolic furlan par l'an 1852)
  2. adi. che no si impâr masse, che nol fâs scjas la none e jere lade vie cidine, tal so mût discret e platât (Carlo Sgorlon, Il dolfin); l'esordi poetic di Laurin Nardin al è ancje masse discret, masse sobri, ma chês 25 lirichis de sô prime ricolte, imbastide cussì par fin, a bastin par pandinus une concezion alte di poesie (Mario Turello, La poesie prime dal nuie)
    Sin. risiervât , rivuardôs
  3. adi. [TS] sient., filos. che al pues jessi individuât, isolât tant che unitât intun complès discontinuial concet di informazion o podìn associâ cuantitâts discretis e misurabilis (i bits di informazion), robe che invezit no podìn fâ cul concet di cognossince (Valentino Castellani, La societât de informazion: cirint lis origjins)