disartâ di|sar|tâ [CO]
- v.intr., v.tr. viôt disertâ : cui che zura fals e che al disarta […] al sarà a norma de lis circostancis […] impicjât (Antoni Brumat, Compendi di ducj i contegnos pal soldât comun tant in guarnigjon, come in cjamp devant il nemì, cul zurament e i articui di vuera)