disûs di|sûs [BF]
-
s.m.
cundizion di ce che nol è plui usât, usuâl o doprât:
se ben chest abûs [che i dius a ledin cu lis feminis] / sei lât in disûs, / tant son intrigâts, / chescj puars maridâts; / àn vonde ce fâ / di stâsi a parâ (Pieri Çorut, Il Strolic furlan par l'an 1852)
Sin. disusance
