dindi
din|di
[AF, TS]
-
s.m.
ornit.com.
uciel origjinari de Americhe, dumiesteât e tignût tant che uciel di cort, pe cjar, lat. sient. Meleagris gallopavo:
mê agne Jacume / e veve un dindi / par fâlu rindi / metè a clucî (Popolâr, Mê agne Jacume);
ancje tu, di piçul, tu sês stât a passon cui dindis invezit di lâ a scuele (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini)
Cfr. dindiat
, dindie
-
becj., gastr.
cjar di chel uciel:
il gustâ e àn dite che al jere une spezialitât daûr chê altre. Persut cul melon […], cjapon, faraone, dindi, fasan […] (Alan Brusini, Un dai pôcs)
