difidâ
di|fi|dâ
[CO]
-
v.intr.
no fidâsi, jessi in suspiet:
probabil che al difidàs di cheste condissendence (Carlo Sgorlon, Il dolfin)
-
v.tr.
visâ, soredut cun autoritât, cdn. di mût che no si compuarti intune cierte maniere:
la rispueste invelegnade dal "Osservatore Romano" che al difidave il candidât catolic di atentâ, par une grampe di vôts, a la stabilitât e a la santitât de famee (Antoni Beline, La copie pierdude)
-
[BF]
visâ cdn. che al scuen fâ alc, soredut cun autoritât:
lu àn difidât a presentâsi in tribunâl (Giulio Andrea Pirona, Novo vocabolario friulano)