diacun
/-à-/
di|a|cun
[CO, TS]
-
s.m.
ecl.
tes primis comunitâts cristianis, cui che al judave un apuestul o la vuide di une comunitât:
Ermacure, prin vescul di Aquilee, e Furtunât so diacun, cul sacrifici de lôr vite a àn plantade chenti la prime comunitât cristiane fondade sul amôr, sul servizi, sul vanzeli (Roman Michelot, Sagre dal Patriarcjât)
Var. diacul
-
cui che al è ministri religjôs te glesie catoliche, di nivel sot di chel di predi:
al à passât un an in Sudameriche tant che diacun, e intune interviste al veve declarât che la motivazion che lu veve fat deventâ predi no jere une cuistion di fede, ma sociâl, par podê judâ chei che a àn plui bisugne (Barbara Cinausero, Un vescul gnûf in Carinzie: al è Josef… Marketz)
-
tes glesiis protestantis, laic che al viôt de aministrazion dai bens de glesie e de beneficence