decorâ
de|co|râ
[CO]
-
v.tr.
fâ deventâ plui biel cun furniments e v.i.:
[il sofit dal teatri di Glemone] al jere stât decorât di Domenico Fabris, cuntun afresc alegoric sul Risorziment (Bepi Agostinis, Storie e cronistorie dal teatri in Friûl);
[Afro Basaldella] tal 1959 al decorà cun Picasso, Mirò e altris la gnove sede de Unesco a Parîs in France (Luca De Clara, Afro Basaldella)
Sin. aparâ
, bilisiâ
, furnî
, guarnî
, imbilisiâ
-
v.tr.
dâi a cdn. une medaie, une onorificence, un titul:
al fo lui il prin talian a murî inte vuere, e il Comant Suprem lu decorâ di corse cu la medaie di aur a valôr militâr (Checo Tam, Just, cence di)