Dizionari de Lenghe Furlane

decjantâ  de|cjan|tâ  [BF]

1. v.tr. celebrâ cu la poesie, cu la musiche, cu la art o ancje dome cun grandis laudis:  al tacave a decjantâ chel puest di pâs, dulà che «si po gjoldi il cjant dai uciei e respirâ aiar net», cussì al diseve (Lucia Scoziero, La vît di Malemaserie)
   Var. decantâ¹
2. v.tr. dî cun grande solenitât:  […] anzi decjanta / che il vieli re Latin sença di Enea / cun ducj i siei, nol vâl una corea (Zuan Josef Busiç, La Eneide di Virgjili)
   Sin. declarâ