curie2  /cù-/  cu|ri|e  [AF, TS]

  1. s.f. [TS] stor. ripartizion politiche e religjose dal popul roman
    1. tai ultins secui dal Imperi roman, consei municipâl
    2. non di diviers organisims politics e aministratîfs, cun carateristichis diviersis daûr des circostancis storichis
  2. s.f. complès dal personâl e dai uficis che a judin il vesculte crepe dai predis che a vevin comant (Seminari, curie, vescui e ce) ni che a jerin compagns i predis ni che a jerin compagns i paîs (Antoni Beline, Pre Pitin); il plevan Vuarint, che ju veve stiçâts, al è stât oselât de curie di Udin e […] al vignì gjavât di Glemone e passât cjaluni a Cividât (Riedo Pup, Gran Dio benedite l'Italia); i sorestants a àn ancje scrit ae curie [par fâ restâ il plevan], ma la rispueste e je stade: un predi nol pues restâ une vite simpri ta chel puest (Angelo Covazzi, Il gnûf plevan)