cuesture  /-tù-/  cues|tu|re  [CO, TS]

  1. s.f. stor., dir., burocr. incjarie di cuestôr
    1. ufici di cuestôr, cu la sô sede, cui siei mieçs, cul sô personâlsimpri plui dispès i vignive voie di lâ a cjace. In cuesture a Udin no i faserin dificoltâts par dâi la licence, e cussì al podè lâ a cjoli il so vecjo dopli (Carlo Sgorlon, Prime di sere); "E cumò ducj a crodaran che sedi stade jê… Marie Sante! se ven a savêlu la cuesture!" (Pieri Somede dai Marcs, Cjase di fitâ); subit si capìs che [te manifestazion] e vignarà un slac di int e alore si movin la cuesture, i carabinîrs e la Digos (Igor Londero, Cuintristorie dal taramot)