cristianitât
cris|ti|a|ni|tât
[CO]
-
s.f.
cualitât, cundizion, essence di cui o di ce che al è cristian, che al è caraterizât de fede in Crist:
[lis sagris] a son un pôc une tradizion peade ae cristianitât e ai patrons dai paîs (Oscar Puntel, La crisi sul Istât des sagris)
Var. cristianetât
-
maniere di fâ degne di un bon cristian, caraterizade di bontât, caritât:
Cec, cui che no use a vê cristianitât / cu li bestiis, no 'ndi à nancje cun nô (Pieri Çorut, Par l'ingrès di Mons. Zacarie Bricito arcivescul di Udin)
-
s.f.
complès di dutis lis personis che a crodin in Crist e des comunitâts e dai teritoris li che e je la religjon cristiane:
Santiago e je une des capitâls de cristianitât, cu la sô catedrâl dulà che si cjate il sepulcri dal apuestul Sant Jacum (Antoni Beline, Galizie, ca l'autonomisim al è zovin);
la vitorie a Lepanto de Cristianitât sui turcs infedêi (Jolanda Mazzon, Cungjò Friûl)