craçule
/crà-/
cra|çu|le
[CO, TS]
-
s.f.
zool.com.
anfibi che al à forme di piçul crot, dal gjenar Hyla, soredut Hyla arborea e Hyla perrini:
sarà une orchestre di grancj virtuôs, / e lu gri sunarà lu chitarin, / la craçule il liron, e il crot malôs / la viole di gjambe e lu violin (Ermes di Colorêt, I, 28);
e batevin cui raclis vie pai fossâi e tal sfueat par che i crots e lis craçulis e stessin cuiets (Augusto Zeat, Il mulin di Spessa)
Sin. scliçote
, clice
Var. scraçule
, caraçule
-
s.f.
sorte di strument musicâl cuntune ruede dintade e une lenghete di len, che si sune soredut sot Pasche, cuant che lis cjampanis a son leadis:
[di vinars sant] si jesseve pe prucission cu lis craçulis e i craçolons e i batacui (Meni Ucel, Pasche);
int di ogni etât cun cartei di proteste di ogni sorte e pronte a fâsi sintî cun sivilots, pignatis, craçulis, sampogns (Marta Vezzi, Pe salvece de Cjargne)
Proverbis:
- cui che al va cu lis craçulis al impare a çueteâ