coniugâ  co|ni|u|gâ  [CO]

  1. v.tr. meti dongje doi o plui elements diferents intune cumbinazion armonichesi à rivât a coniugâ lis istancis de popolazion cun chês des aministrazions (Piero Cargnelutti, Une tesi di lauree sul Ecomuseu che al cree comunitât)
  2. v.tr. [CO, TS] gram. fâ cjapâ a un verp lis formis de sô flession, daûr di persone, numar, timp, mûtil verp sloven si lu coniughe secont trê numars: singolâr, duâl e plurâl (Janez Erat, Gramaticute de lenghe slovene)