conciliâ con|ci|li|â [CO]
- v.tr. cjatâ un acuardi che al met pâs jenfri dôs parts in contrast
- v.tr. fâ stâ dongje elements diviers tra di lôr cuntun ciert ecuilibri, cence contrascj: conciliâ la fede cu la identitât culturâl (Erika Adami, «Preait, o bon popul, ne la vuestra lenga»); conciliâ il timp di lavôr cun chel de proprie vite familiâr (Isa Morassi, La crisi viodude di bande des feminis)