comunicâsi
co|mu|ni|câ|si
[CO]
-
v.pron.intr., v.pron.tr.
mandâsi messaçs o robis un cun chel altri:
in cheste zone di simpri a àn convivût putropis culturis e a àn imparât a comunicâ e a comunicâsi elements une cun chê altre (Zorç Cadorin, Risultive pal bon acet)
-
v.pron.intr.
cjapâ la comunion, mangjâ la particule tal sacrament de eucaristie:
"Ma spietait che o vadi tal camarin a cjolius un gotisin di sgnape, e je di chê nostrane…" "No, lassait stâ, o soi a dizun parcè che o ai di lâ cui miei vecjos a comunicâmi a messe di miezegnot" (Pieri Somede dai Marcs, Gnot di Nadâl);
in chê volte la int e leve a confessâsi prime di comunicâsi (Adriano Nascimbeni, Une veretât une vore ordenarie)
Sin. inlaçâsi
, tacâsi