clupignâ clu|pi|gnâ [CO]
-
v.intr.
fâ il sunôr tipic di un licuit che si môf, che al sclipigne, che al fâs bufulis:
cjâr roiuç, ti vin vût tant a cûr cul to clupignâ dolç, legri, sot vôs (Nilo Martinaz, Il lavadôr di vuê);
la aghe e clupignave tes botis scliçant fûr de cjalconarie (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve)
Sin. clucâ , clucugnâ