clucâsi  clu|câ|si  [CO]

  1. v.pron.intr., v.pron.tr. fâsi dam cuntune bote, cuntune pacheun rogant al veve scjavaçade la crôs e il Signôr, che al jere colât cun jê, si jere stuarzût un braç e clucade la muse (Pieri Menis, Il Signôr sul mûr de braide)
    Sin. macâsi , macolâsi