cjanaipe  /-nà-/  cja|nai|pe  [AF, TS]

  1. s.f. bot.com. non comun di plantis de famee des Canabaciis, spec. di Cannabis sativa, cul fros dret, ruspi e pelôs alt ancje plui di doi metris, che e ven coltivade pe sô fibrefâs ancje cheste prove: cjapiti sù cun lui a cjaval e vait a spas in campagne. Jentre cence pôre tun cjamp di cjanaipe e tibie dut cence dûl (Andreina Nicoloso Ciceri, I trê cjadreons - Racconti popolari friulani I)
    Cfr. bersoli , cjanaipat
  2. s.f. fibre, fîl e tiessût che si otegnin di chê plantecul britulin al preparave lis archetis pai uciei cun menadis di sanzit e filiduris di cjanaipe (Maria Forte, Il vivi al è chel rangjâsi); lis dôs sûrs, sentadis sul cjâr, a tignivin a ments chê gruesse cjame, fissade cun cuardis di cjanaipe (Serena Fogolini, Un pês di spartî); sô mari i veve za comprade la lane dal jet di matrimoni e al jere za mês che Betine i tiesseve i linzûi di cjanaipe (Pieri Menis, Sul agâr)
    Cfr. canevele , canepin
  3. s.f. plante de specie Cannabis indica, in particolâr cun riferiment aes sôs fueis secjadis e fumadis tant che droghe lizerebêf un tocai, une sgnape, pariti jù une bugade di cjanaipe, ma no stâ brusâti il çurviel cun miardis tant che il snaitul o il budiesac (Stiefin Morat, Donald dal Tiliment)