cjalderie  /-dè-/  cjal|de|ri|e  [AF]

  1. s.f. recipient avonde grant di metal par boli lucuits o par fâ di mangjâ robe bulideal domandà se le vendevin [une vecje panarie], e al finì par baratâle cuntune cjalderie par fâ la polente (Carlo Sgorlon, Prime di sere); tun cjanton e jere la cjalderie des patatis cuetis (Maria Forte, Cjase di Dalban); lis feminis intant a metevin in sest i curtîi, a freavin lis cjalderiis di ram (Pieri Menis, Chei di Muraie)
    Var. cjaldere
    1. recipient une vore grant par scjaldâ il lat di fâ il formadino jere nissune fradilance ta chê latarie li: siet vot magnatui a vevin ducj i dirits e chei altris cent di lôr, a jerin dovûts a jemplâ la cjalderie di lat e tasê (Riedo Pup, Il moto dal 28)
    2. robe o cuantitât di robe tignude in chel recipientune cjalderie di aghe bulinte (Pieri Menis, Chei di Muraie)
  2. s.f. aparât par scjaldâ la aghe o par fâ evaporâ licuits o par produsi energjie termiche o mecanichesostituzion des cjalderiis intes struturis comunâls (Marc Stolf, Eficience energjetiche, vinars cors pai Comuns)
    Cfr. stue , bolare
Proverbis:
  • che nol disi mâl de cjalderie, che ancje il fersorin al infrusigne
  • cuant che no 'nd è te panarie, dibant meti sù la cjalderie