cjaçadôr  cja|ça|dôr  [AF]

  1. adi., s.m. che, cui che al va a cjace, che al cope o che al cjape animâi salvadis[il cont] al lave spes a cjace e tantis voltis al lave pal bosc cun mio fradi bon cjaçadôr ancje lui (Pieri Somede dai Marcs, Resurezion a Pontinie); tun piçul cabôt a jerin lis sclopis di so pari cjaçadôr (Checo Tam, Gjoldiments forescj)
  2. adi., s.m. (fig.) cui che al va in cercje di alcun cjaçadôr di misteris (Checo Tam, X-Reihen)
  3. s.m. [TS] milit. soldât di fantarie o cavalarie cun armament lizêr, impleât in azions sveltis e precisisai puescj avanzâts si dopra simpri de lis trupis lizeris: cjaçadôrs, soldâts di confin, ussars, ulans, chevauxlegers (cjavalizêrs) (Antoni Brumat, Compendi di ducj i contegnos pal soldât comun tant in guarnigjon, come in cjamp devant il nemì, cul zurament e i articui di vuera)
Proverbis:
  • cent al jeur e une al cjaçadôr
  • l'om al è cjaçadôr
  • novantenûf il jeur e une il cjaçadôr