cimeri /-é-/ ci|me|ri [BF, TS]
- adi., s.m. stor., mitol. tal pl., popul antîc che al à vivût te Asie e te Europe orientâl e che daûr de tradizion Omeriche al jere in tieris lontanis, scuris e plenis di fumate: no stin fevelâ de Crimee, tiere di int che e mangjave cjar crude: i Cimeris a levin ator cu la cjar sot de siele dai cjavai (Checo Tam, Sense)
- adi. [BF, LE] (ancje fig.) caraterizât, dominât dal scûr, de fumate o ancje di negativitât, pericul, tension e v.i.: a seguitavin a saludâ, ducj chei che si presentavin a bevi, cun chel lôr salût cimeri e menaçôs (Roberto Ongaro, Il pecjât di Mosè)