cavalet1  /-èt/  ca|va|let  [CO]

  1. s.m. supuart, in gjenar di len, par mobii, imprescj e v.i.pre Pitin al vierzè une puarte daûr cu lis sôs clâfs e al rivà just te cantine, là che al stave travasant il so compagn di scuele pre Gjacinto. Si sin fermâts alì, sui cavalets (Antoni Beline, Pre Pitin); tal mostrâ a un soldât cemût che si saltave un cavalet di fîl di fier spinât, al sbrissà e si sgrifignà fûr dut il pet (Roberto Ongaro, Il muc)
    1. supuart da cjâf e da pît dai jets di une voltela puarte e jere vierte, il jet sui cavalets al jere fat, sul picjo daûr de puarte a jerin i vistîts di fieste (Pieri Menis, A uciei cu lis archetis)
    2. supuart di len, in gjenar cun trê gjambis, pai cuadris di piturâal cjolè sù il cuadri, al indreçà il cavalet e al tornà a meti dut tal puest di prime (Zuan Lurinçon, La Madalene); Tomâs al cjatâ sot de piargule il cavalet cul cuadri e dut intor tubets di colôr e pinei poiâts suntun vecju gjornâl (Mario De Apollonia, Il timp par ledrôs)
    3. supuart, ancje di metal o altris materiâi, ma par aparâts di precisionla machine fotografiche poiade sul cavalet cuntune lint come un canocjâl e jere cuvierte cuntune grant tele nere (Pieri Somede dai Marcs, Ce sdrumade)
      Sin. trepît