capotâ2  ca|po|tâ  [BF]

  1. v.intr. soredut di un veicul o di cdn. che al mene un veicul, rodolâ fûr di control e finî cul cjâf injùtun volt a comedon tra Rivis e Riçûl, a vevin capotât. In cinc ducj finîts tun cjamp (Alan Brusini, Par stradis lungjis)
    Sin. capotâsi , ribaltâsi