capotâ2 ca|po|tâ [BF]
-
v.intr.
soredut di un veicul o di cdn. che al mene un veicul, rodolâ fûr di control e finî cul cjâf injù:
tun volt a comedon tra Rivis e Riçûl, a vevin capotât. In cinc ducj finîts tun cjamp (Alan Brusini, Par stradis lungjis)
Sin. capotâsi , ribaltâsi