buinç /-ì-/ buinç/bu|inç [CO]
- 
s.m.
arc di len di meti su lis spalis, cuntun rimpin par bande, par puartâ dôs cjamis che si belancin, pal solit doi cjaldîrs di aghe: 
chê femenute [dal presepi] che e va a aurî aghe cul buinç (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini); 
feminis cun cjaldîrs par man o sul buinç, a lavin a tirâ sù aghe tal poç dongje la beorcje (Maria Forte, Cjase di Dalban)
Var. biunç , buvinç 
- sant Laurinç, pulçs di puartâ vie cul buinç