buinç  /-ì-/  buinç/bu|inç  [CO]

  1. s.m. arc di len di meti su lis spalis, cuntun rimpin par bande, par puartâ dôs cjamis che si belancin, pal solit doi cjaldîrs di aghechê femenute [dal presepi] che e va a aurî aghe cul buinç (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini); feminis cun cjaldîrs par man o sul buinç, a lavin a tirâ sù aghe tal poç dongje la beorcje (Maria Forte, Cjase di Dalban)
    Var. biunç , buvinç
Proverbis:
  • sant Laurinç, pulçs di puartâ vie cul buinç