brilant2
/-ànt/
bri|lant
[CO, TS]
-
s.m.
ores.
tai di piere preziose in forme di dôs piramidis cu la base in comun, cuntun numar variabil di facis, disponudis in maniere di rifleti cun zûcs particolârs la lûs che e jentre
-
diamant lavorât cun chel tai:
"Un moment!" al dîs Pauli, sbisiant / cui dêts tal sachetin "Ven ca, Ninine." / E i met tal dêt l'anel. Oh, ce brilant! (Zuan Lurinçon, La Ninine);
«O pierdês masse timp. O someais un oresin che al stimi brilants» (Carlo Sgorlon, Prime di sere)
Cfr. diamant
-
zoie furnide cun chel diamant