braurin  /-ìn/  bra|u|rin  [CO]

  1. adi., s.m. che, cui che si complâs dal so aspiet o des sôs cualitâtse rivà jù un tic braurine cul so biel capot gnûf e il pacut dal paneton (Jolanda Mazzon, Di là de rêt); si jere aromai cetant usade a sintîsi la plui biele, che e veve simpri une ande delicade, di signorine, a mieze strade fra il braurin e il cagon (Raffaele Serafini, Altris contis di famee)
    Sin. braurôs