brancin /-ìn/ bran|cin [CO, TS]
-
s.m.
itiol.com., gastr.
pes di mâr cun cuarp di forme slungjade, colôr grîs arint, lat. sient. Dicentrarchus labrax, preseât in cusine, sedi pescjât che arlevât:
une dì e àn la furtune di pescjâ un biel brancin di plui [di] cinc chilos (Meni Ucel, Brancins);
lis varietâts plui arlevadis a son orade, brancin, diviersis speciis di cieui e agundelis (Adriano Del Fabro, Pescje in crisi a Grau e a Maran)
Cfr. baicul