biscantîr
bis|can|tîr
[TS]
-
s.m.
edil.
trâf inclinât dal cuviert:
rivâts al tet, si poiave jù lis cjadenis, che e son come triangui, cul trâf orizontâl, doi biscantîrs e un trâf verticâl (Alceo Muzzolini, Il muridôr)
Sin. bordonâl
Var. piscantîr
, cantîr2