bibâ  bi|bâ  [BF]

  1. v.intr. di licuit, vignî fûr o vignî sù a gotis o in piçule cuantitât:  se il cjalcon nol è strent il vin al bibe (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona); da chê sfesa a bibava four un pissigulut che al tigneva nudrida una poça di aga (Aldo Tomè, Un luier par Tunin)
  2. v.tr. (ancje ass.) lassâ vignî fûr un licuit:  la bote e bibe par une dove (Giulio Andrea Pirona, Ercole Carletti, Giovanni Battista Corgnali, Il Nuovo Pirona)
  3. v.tr. (fig.) lassâ vignî fûr, lassâ percepî ancje alc di imateriâl:  la elare che si ingrampave cjative tes creturis segnadis dal timp su la façade che e bibave malinconie dulintor (Roberto Ongaro, Il muc)
Cul patrocini di
Universitât dal Friûl