befane /-fà-/ be|fa|ne [CO]
- s.f. ancje cun iniz. maiusc., vecje imagjinarie che e puarte regâi ai fruts vie pe gnot de Epifanie: mi à rispuindût che lui nol jere la Befane e che nol regalave nuie (Antoni Beline, Stradis gnovis par une stesse identitât)
- s.f. (fig., spres.) femine vecje e in gjenar di brut caratar, malinconiche o bruntulone: nome une viele, cu la muse scunide di befane che e passave dutis lis oris de zornade sul barcon, nome jê i berlave ai nevôts […] (Alan Brusini, Come tai romançs)