bechin /-ìn/ be|chin [CO]
-
s.m.
cui che di mistîr al prepare i muarts e al fâs i lavôrs che a coventin pal funerâl:
in chest timp ce che lavorin / i bechins e i spiziârs (Zaneto, No il diaul: l'è colpe il plevan);
al fo l'an dal colere / che, restât sôl te sô capelanie / ad assisti i malâts, / al sfadià, puar predi, / a fâ di dut: il miedi, / il speziâr, l'infermîr e po il bechin (Emilio Nardini, Pre Pieri miserie)
Sin. pizighet , spizighin