barbaritât  bar|ba|ri|tât  [CO]

  1. s.f. cundizion proprie di une popolazion barbare
    Sin. barbarie1
  2. s.f. mancjance di civiltât o di umanitâto sdrumais dut chel che trê gjenerazions a vevin costruît ta la anime dal popul: spirt nazionâl, grandece e primât da la Italie, splendôr de lûs di Rome cuintri la barbaritât todescje e sclave (Josef Marchet, Blestemis)
    Sin. barbarie1
    1. azion o dinamiche contrarie ae civiltât o ae umanitât la prepotence infame, / sence misericordie e sence fede, e clame / un svindic; e svindic si farà di ogni ingjan, / di ogni supiarbie, di ogni barbaritât (Ercole Carletti, Guere!)