barbîr  bar|bîr  [CO]

  1. s.m. cui che di mistîr al taie la barbe e i cjaveiprime di presentâsi in furarie, al jere corût dal barbîr e si jere tosât a zero (Pieri Menis, La setemane rosse); prin di inmalâsi [di tubercolosi], Delchi al jere barbîr intune buteghe famose, te centralissime via Cavour. Bon lavorent, Delchi, e il so paron lu preseave (Gianni Gregoricchio, Delchi)
Proverbis:
  • miedi vieli e barbîr zovin