baldachin
/-ìn/
bal|da|chin
[BF]
-
s.m.
struture che e ten sù tendis parsore di un mobil o di un furniment:
lu menave intune cjamare che nol jentrave mai nissun, tant par fâi viodi la mobilie e il jet cul baldachin (Gianni Gregoricchio, Îr e doman);
lôr àn fat ancja l'altâr da Pietât pal Santissim cul baldachin, como che l'era priscrit in chei timps (Tita Brusin, La Basilica di Aquilea)
Var. balduchin
, banduchin
-
(fig.)
cualsisei struture di protezion o di decorazion che e vedi la forme di chê struture:
suntun pruc al jere stât preparât il puest pal caratel, cuntun baldachin di frascjis di pin come une arcje par puartâ in procession un sant (Pieri Menis, Une letare par Bepo)