balaustre /-ù-/ ba|la|us|tre [CO, TS]
-
s.f.
arch.
parepet fat di une schirie di colonutis:
a jerin rivâts, Romane e Titute, in ponte di pît fin a la balaustre [de glesie] plene di rosis frescjis (Pieri Menis, Chei di Muraie);
il nestri predissut festîf, za cualchi domenie, mi à comandât di compagnâlu cu la patene […] cuant che al ven a dâus la Comunion su la balaustre (Josef Marchet, Lis predicjis dal muini)
Sin. balaustrade , balustri