arzentât ar|zen|tât [CO]
-
adi.
[CO, TS]
ores.
cuviert di une fuee fine di arint:
tu lu cjatavis in sagristie in zenoglon a sfreâ cuntune mieze cevole la tele dai standarts, o ben, a russâ cun cinise e asêt i cjandelîrs arzentâts (Antoni Buiani, Cuant che par ducj al jere Bepino)
Sin. indarintât -
adi.
che al à colôr di arint o che si somee cul arint:
Lis vetrinis aromai a jerin bielzà ornadis cu lis lûs e cui fii arzentâts (Nello Malisano, Chel Nadâl spietât)
Sin. indarintât