aiarin  /-ìn/  a|ia|rin  [AF]

  1. s.m. vint no tant fuart, aiar che al sofle lizêrl'aiarin che al vignive de Cleve al nulive di rosis e di fen (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve); un aiarin di siroc al veve morentât il frêt (Pieri Somede dai Marcs, 11 di Fevrâr 1929)
    Sin. ventesel
    Cfr. buerisine