aiarin
/-ìn/
a|ia|rin
[AF]
-
s.m.
vint no tant fuart, che al sofle lizêr:
l'aiarin che al vignive de Cleve al nulive di rosis e di fen (Dino Virgili, La aghe da pît la cleve);
un aiarin di siroc al veve morentât il frêt (Pieri Somede dai Marcs, 11 di Fevrâr 1929)
Sin. ventesel
, bavesele
, bavadine
Cfr. buerisine