acuisît a|cui|sît [BF]
- p.pass., adi. viôt acuisî
- adi. che aromai si pues calcolâ stabil e compenetrât: al è simpri un "ma" tes robis e che cumò mi sta travanant il çarviel, viarzint une sfrese, metint un coni jenfri certecis acuisidis e za induridis dal simpri chel (Sandri Di Suald, Ah! la provincie); chestis normis a son dirits acuisîts fin de epoche de Jugoslavie, ancjemò prime de indipendence slovene (Roberto Pensa, Sudtirôl, Isulis Baleârs e Slovenie: cuant che i servizis publics a fevelin la lenghe dai citadins)
- adi. che al ven imparât, cjapât sù, scomençât par vie di une reson o di une dinamiche che no je dome naturâl o istintive